NICUȘOR STAN, cel mai bun wedding planner din România
Acum șapte ani, atunci când a înființat complexul Ambasad’Or Events, a pornit o revoluție în industria evenimentelor de lux. Astăzi, are în palmares peste 100 trofee și 2000 clienți fericiți. Nicușor Stan, căci despre el este vorba, e un Ambasador al evenimentelor de lux. Cunoscut drept cel mai bun wedding planner din România, dar și un business man de succes, acesta a creat un concept exclusivist, despre care ne-a vorbit și nouă. Aflăm, astfel, câteva dintre secretele unui întreprinzător energic, ambițios și curajos, care a riscat și a câștigat.
Cum ați pus bazele Ambasad’Or Events?
Acum aproape șapte ani, atunci când am pornit acest proiect, nu foarte mulți au crezut în mine. Dar am reușit. Mi-am dorit să realizez un concept unic în România și să revoluționez piața evenimentelor de lux cu o locație modernă, avangardistă, exclusivistă. Mi-am dorit un loc care să mă reprezinte. Complexul acesta chiar reprezintă stilul meu de business, atenția către detaliu, refuzul de a accepta stilul românesc al lui „merge și-așa”… O provocare căreia i-am făcut, de asemenea, față a fost realizarea unui sistem integral și integrat pentru clienții noștri, atât cei privați, cât și aceia din zona de corporate. Oferim, așadar, un pachet complet de servicii, astfel încât cei care ne trec pragul să găsească aici tot ce și-au dorit pentru organizarea unui eveniment de vis. Piscina semi-olimpică este un plus al nostru, de beneficiile căreia ne vom bucura cu toții în sezon. Nunțile la piscină sunt un concept care prinde foarte bine în acest moment, mai multe personalități ale momentului alegând să-și organizeze evenimentele de familie în complexul nostru.
Ce amintiri vă leagă de business-ul pe care l-ați creat?
Zâmbetele de pe chipurile clienților care ne-au călcat pragul, scânteia din privirea lor, lacrimile de fericire ce le curgeau pe obraji în timpul evenimentelor sunt cele mai de preț amintiri.
Care a fost cea mai grea decizie legată de business pe care a trebuit să o luați de-a lungul timpului? În ce a constat dificultatea acestei decizii?
Acum șapte ani, în pofida recesiunii economice, am hotărât să creez centrul de evenimente Ambasad’Or. Am luat o decizie dificilă şi extrem de riscantă: să înfiinţez o locaţie high class într-un an de criză.
Absenţa de pe piaţă, însă, a unei asemenea locaţii m-a determinat ca, în urma unui studiu realizat pe segmentul organizării de evenimente, să demarez acest proiect. Deşi planul iniţial nu a fost atât de amplu, pe durata desfăşurării lucrărilor am îmbunătăţit şi modificat de nenumărate ori proiectul, astfel încât a rezultat ceea ce vedeţi astăzi. Am riscat mult, din punct de vedere financiar. Asta a fost cea mai mare provocare. S-a discutat de o sumă și am ajuns la cu totul altceva, cifra inițială fiind mult depășită.
Prin ce se deosebește centrul dvs. de evenimente și întregul complex de lux Ambasad’Or față de celelalte spații?
De mai bine de cinci ani de zile, ne-am consacrat şi suntem recunoscuţi ca fiind cel mai luxos centru de evenimente din ţară. Pe lângă decoraţiunile excepţionale, arhitectura şi designul complexului nostru, atenţia către detaliu, respectul faţă de clienţii noştri, profesionalismul şi experienţa vastă a echipei Ambasad’Or se adaugă ingredientelor ce fac diferenţa între oferta noastră şi ceea ce propune piaţa în momentul actual. Ca şi confirmare a standardului înalt al locaţiei noastre, am organizat cu succes evenimente importante pentru multe persoane publice. Am revendicat cu succes statutul de cea mai de top locaţie atât pentru evenimentele private, cât și pentru segmentul corporatist. Pentru mine, ca și om de business, pot să spun că îmbin foarte multe lucruri în același timp: utilul cu plăcutul, faptul că, căsătorești pe cineva, faptul că vin oameni care zâmbesc și pleacă fericiți de la tine.
Ce segmente de clientelă aţi avut până în prezent? Și care au fost în mare cerințele lor.
Ambasad’Or este renumit drept un centru de evenimente „highclass”, care s-a impus extrem de rapid pe piaţă, datorită calităţii serviciilor oferite şi a arhitecturii unice. Acesta este și motivul pentru care clienţii noştri provin preponderent din segmentul high. Ca şi confirmare a standardului înalt al locaţiei noastre, am organizat cu succes evenimente importante pentru multe persoane publice, cum ar fi: Alina şi Cristi Borcea, Cabral şi Andreea Ibacka, Andra şi Cătălin Măruţă, Elena Gheorghe etc. În același timp, avem și oferte speciale, pentru toate buzunarele.
Cum vedeți evoluția dvs. în perioada următoare? Ce alte planuri mai aveți pentru brandul creat?
Este o certitudine faptul că, în ultima perioadă, clienţii devin din ce în ce mai pretenţioşi, în sensul bun al cuvântului. Îşi doresc lucruri noi, avangardiste, dar şi servicii de cinci stele. Și pentru că cerințele lor cresc, cresc și standardele noastre. Așa că, pe viitor, ne dorim să ne menținem la înălțimea așteptărilor clienților noștri, așa cum i-am obișnuit.
Care sunt devizele pe care le urmați în viaţă?
„Nihil sine Deo”. Dumnezeu m-a ajutat să ajung unde am ajuns. Sunt un om foarte credincios. Tot ce am realizat, am realizat prin muncă, perseverență, șansă, dar și prin crezul în Dumnezeu.
Care este evenimentul de suflet organizat de dvs. și de echipa dvs. care v-a rămas întipărit în memorie? Ați dori să ne împărtășiți și nouă povestea sa?
Fiecare eveniment care a avut loc aici are o poveste grozavă în spate. La Ambasad’Or am organizat, împreună cu echipa mea, în jur de 3000 evenimente. Așa că mi-e imposibil să vă împărtășesc o singură poveste.
Ce beneficii ar avea un posibil client dacă ar alege drept locaţie Ambasad’Or pentru anul 2018?
Ne deosebim foarte mult de concurenţă prin pachetele de servicii integrate pe care Ambasad’Or le oferă clienţilor săi şi printr-un foarte bun raport preţ-calitate. Un alt mare avantaj pe care îl avem este reprezentat de ședințele de wedding planning incluse.
Cum aţi caracteriza industria românească de evenimente? Ce îi lipsește? Ce ar trebui îmbunătățit.
În industria de evenimente, creativitatea, pasiunea și inovația sunt cele mai importante caracteristici, de care românii se bucură din plin. Acesta este și motivul pentru care industria românească este mai dezvoltată decât în multe alte țări europene. Ne putem mândri și peste hotare, fără doar și poate, cu evenimentele exclusiviste care au loc în țara noastră.
În același timp, ne aflăm într-o continuă dezvoltare. Și cum perseverența naște progres, imaginați-vă cum va arăta industria evenimentelor în viitor.
Am înțeles că vă veți lansa și în modă, creând costume bărbăteşti ce îmbină stilul clasic cu o croială modernă. În plus, sunteți omniprezent în mass-media, la rubrica „bine îmbrăcați”. Cine sau ce v-a inspirat în acest sens?
Sunt un iubitor de design, acesta fiind și motivul pentru care m-am gândit să îmi deschid propria mea linie vestimentară. Lansarea colecției nu a avut încă loc, dar este un proiect pe care îl voi implementa, cu certitudine, în decursul acestui an.
Care sunt premiile primite de-a lungul timpului pentru business-ul dvs?
De-a lungul timpului, am primit peste 100 trofee. Mă bucur enorm de fiecare dată când primesc un premiu. Asta nu reprezintă altceva decât o recunoaștere a muncii noastre. Spun „noastre” deoarece în spatele meu este o întreagă echipă de oameni alături de care am construit acest imperiu al evenimentelor de lux. Puțini știu ce nebunie, în sensul frumos al cuvântului, este la AmbasadOr, înaintea unui eveniment pe care îl găzduim.
Să știți că succesul nu se obține peste noapte; trebuie muncă, nervi de oțel, perseverență, o strategie deșteaptă și, nu în ultimul rând, pasiune. Aceste caracteristici m-au „condus” la câștigarea a numeroase trofee, precum: ” Cel mai bun wedding planner”, ” Cel mai bun organizator de evenimente”, „Premiul de excelență în wedding planning”, „Cel mai bun organizator de evenimente de lux si modă”, „Personalitatea anului în organizarea de evenimente”, „Premiul de excelență în afaceri”, dar și „Premiul pentru cea mai bună locație de evenimente”, „Cel mai fashion centru de evenimente”, premii adresate, evident, complexului Ambasad’Or Events.
Care sunt hobby-urile dvs?
Înotul, boxul, tenisul – împreună cu fiul meu, pentru că este sportul preferat al acestuia – sau golful, atunci când am întâlniri de afaceri și prefer un mediu mai relaxant.
Ați creat și un loc de joacă pentru copii – Ambasad’Or Play – care merge pe aceeași linie exclusivistă. Pe ce ați mizat?
Păstrăm ceea ce ne caracterizează: exclusivism și standarde de 5 stele. Am vrut să creez un concept nou. Vrem ca și copiii clienților noștri să fie răsfățați precum părinții lor. Când am luat decizia de a deschide Ambasad’Or Play, am studiat piața și am observant lipsa unui astfel de loc, care să îmbine armonios luxul și anii copilăriei. Ne dorim petreceri pentru toate vârstele: de la 0 la 17 ani, iar la 18 îi așteptăm să își serbeze majoratul la Ambasad’Or Events. Acest Ambasad’Or al copiilor este mai mult decât un loc de joacă. Este ideal pentru petrecerea timpului liber, dar și pentru petrecerile copiilor. Avem saloane amenajate pe categorii de vârstă: cei mici se pot juca în țarcul cu bile sau cu aproape tot ce găsim într-un parc de distracții, pentru vârsta lor; în timp ce saloanele pentru categoriile de vârstă superioare oferă ultimele noutăți în materie de gadgeturi, playstation-uri, mini-basketball și multe alte jocuri interactive. Este foarte important ca și părinții să simtă plăcerea de a veni la un loc de joacă. De aceea, am adăugat, ulterior, cafenele la Ambasad’Or Play. Totul, pentru ca părinții să petreacă și mai mult timp alături de copii, fiindcă ei sunt cea mai importantă comoară a noastră. Oricât de ocupat aș fi, tot îmi fac timp să fiu alături de fiul meu Alex, cât și de fetițele mele gemene, Ana și Nicole. Ei mă inspiră și sunt cea mai mare realizare a mea.
Anul acesta, ați demarat un proiect imobiliar, Ambasad’Or Home. Ce ne puteți spune despre acesta?
Ambasad’Or Home reprezintă un proiect ambițios. Am vrut să încerc ceva nou, într-un domeniu total străin pentru mine, cel al imobiliarelor. Nu mă așteptam să se bucure de succesul și interesul acesta de la început, însă pot spune că mă bucură enorm acest lucru. Ambasad’Or Home dorește să aducă luxul și eleganța specifice Ambasad’Or și în casele oamenilor, chiar și la prețuri eligibile pentru Prima Casă.