Anamaria Prodan Reghecampf
Anamaria Prodan Reghecampf: „M-am născut să fiu învingătoare!”
Şi-a dorit dintotdeauna să fie prima, să deschidă drumuri şi să înlăture prejudecăţi, iar curajul, ambiţia şi profesionalismul i-au fost arme în această misiune care, pentru alte femei, ar părea imposibilă. Are sub contract nume sonore din fotbalul autohton, este impresarul propriului soţ, antrenorul Laurenţiu Reghecampf, este agent FIFA şi este prima femeie din România, şi nu numai, care a vorbit despre fotbal. Pentru Anamaria Prodan Reghecampf, căci doar desprea ea putea fi vorba, nu există limite, iar calităţile sale manageriale au clasat-o în cele mai înalte topuri ale performanţei profesionale. Şi pentru că echilibrul este un atu de bază al oricărui om de succes, iată că Anamaria reuşeşte să se mândrească și cu o familie minunată şi unită.
Este, cu siguranţă, o întrebare care te-a urmărit de-a lungul timpului. Şi totuşi, de ce ai ales fotbalul? Ce te-a îndemnat să intri într-o lume a bărbaţilor? De unde curajul de a încerca să faci performanţă în acest domeniu, ce pare total inabordabil pentru o femeie?
Eu am jucat fotbal de performanţă şi am crescut în mediul acesta încă din copilărie, de când stăteam la Dăbuleni şi mă jucăm fotbal cu băieţii. Până în clasa a-VII-a nimeni nu a ştiut că eu sunt fată pentru că eram tunsă foarte scurt şi purtăm doar treninguri şi pantofi sport. Am crescut ca un băiat pentru că tatăl meu şi-a dorit foarte mult un băiat, încât, cu toate că m-a iubit enorm, educaţia primită şi felul în care m-a crescut, chiar şi temele noastre de discuţie, erau bărbăteşti. Eu am ştiut de la început că voi face performanţă în domeniul acesta, cu atât mai mult cu cât mi-am dorit să fie un domeniu diferit de al mamei mele, pentru a nu fi niciodată acuzată că am ajuns cineva prin prisma ei. Mi-am dorit enorm să o egalez şi chiar să o depăşesc pe mama şi să captez şi eu atenţia aşa cum reuşea ea. Am voce, am făcut 15 ani de pian, puteam să excelez şi în muzică, dar nu am vrut, cu toate că mama şi-a dorit foarte tare o astfel de carieră pentru mine. După Revoluţie toţi copiii artiştilor cântau, mi-ar fi fost foarte uşor, dar nu am vrut. Am început să lucrez ca jurnalist şi îmi semnăm articolele cu numele tatălui, Anamaria Tănase, tocmai pentru a nu şti nimeni că sunt fata Ionelei Prodan. Voiam să fiu apreciată strict pentru puterile mele. Mi-am dorit să merg pe un drum pe care nu a călcat nimeni niciodată.
Îţi aminteşti când ai îmbrăcat prima rochie? Când ai abordat şi latura fashion?
Foarte târziu! Cred că aveam 20 de ani. Cu toate că purtam haine sport branduite, nu am fost niciodată o împătimită a modei şi pentru că nu mă simţeam în largul meu printre prietenele mele cochete, am ales să intru în echipa adversă. Mi-a fost foarte uşor dintotdeauna să comunic cu bărbaţii, să leg prietenii şi, cu atât mai mult, să fac afaceri cu ei. Nu ştiu cum văd alţii, însă mie mi se pare mai uşor să negociez cu un bărbat decât cu o femeie.
Care consideri că sunt atuurile pe care ar trebui să le aibă o femeie care vrea să răzbească într-o lume nouă, într-un domeniu nou?
Consider că dacă vrei să faci carieră în orice domeniu şi vrei să ajungi primul ai nevoie de o facultate şi de foarte multă educaţie. Ca manager, pe mine m-a ajutat foarte mult diploma în Drept, cu toate că nu am profesat niciodată, dar, de exemplu, altfel ştiu să mă uit pe un contract şi să-mi susţin punctul de vedere. Pentru asta îi mulţumesc tatălui meu. Dar şi de la mama am învăţat multe. De exemplu, diplomaţia este obligatorie în orice domeniu, la fel şi capacitatea de a-ţi menţine un echilibru constant. În domeniul meu este foarte important să ştii când să glumeşti şi când să fii serioasă.
Ai întâlnit, cu siguranţă, şi persoane care nu ţi-au acordat încredere doar pentru că eşti femeie. Cum ai reacţionat?
Da, eu trăiesc într-o lume misogină. Este foarte greu să recunoşti că o femeie poate mai mult decât un bărbat, poate să negocieze mai bine, poate să aducă mai mulţi bani decât un bărbat. Eu sunt singurul manager din istoria fotbalului românesc care a făcut cel mai mare transfer din România şi din Belgia şi atunci, oricine ar zice ceva, îmi este indiferent.
Se spune că atunci când o femeie face o schimbare majoră în viaţă, începe prima oară cu schimbarea look-ului şi, iată, că anul acesta ai făcut acest pas. Urmează şi alte schimbări?
Nu, în viaţa mea este totul perfect. Motivele mele sunt pe cât se poate de banale: plec în America, la New York, pentru că fata mea, Rebecca, termină liceul şi are absolvirea, şi voi sta trei săptămâni, timp în care nu are cine să mă coafeze. Recunosc că la mijloc a fost şi o curiozitate, dar, imediat ce mă întorc în ţară, revin la coafura mea. Sunt fidelă lucrurilor pe care le iubesc şi port coafura aceasta de la vârstă de 23 de ani.
Care consideri că a fost cea mai mare nebunie pe care ai făcut-o în viaţă?
Păi cred că am făcut multe nebunii, majoritatea lucrurilor pe care le-am făcut în viaţă au fost duse la extrem. De la momente de mândrie exagerată şi până la scandaluri profesionale, toate au fost, într-o măsură mai mică sau mai mare, nebuneşti.
Eşti, din toate punctele de vedere, o femeie de invidiat. În primul rând ai o căsnicie minunată şi longevivă. Care sunt ingredientele acestei relaţii trainice? Cum reuşeşti să menţii echilibrul între carieră şi familie?
Dragostea şi respectul, dar, în primul rând, respectul, sunt cele mai importante ingrediente. Cu atât mai mult cu cât amândoi lucrăm în acelaşi loc şi avem pasiuni comune. Cei care cred că un loc de muncă comun destramă o relaţie, se înşală. Noi facem parte din aceaşi lume, avem teme comune de discutat, iar evoluţia unui cuplu are la baza întocmai acest aspect, comunicarea.
Ce loc ocupă fotbalul în viaţa, sau, mai bine spus, în casa voastră?
Păi, de exemplu, Laurenţiu se uită la un meci la un televizor, cel mic, Bebe, se uită la un meci la alt televizor, şi eu, în acelaşi timp, urmăresc alt meci la alt televizor. În pauze ne întâlnim şi fiecare povesteşte despre meciul lui. Fotbalul este viaţa noastră, aşa ne-am cunoscut și aşa am continuat. Este în sângele nostru.
Dacă micuţul Laurenţiu este înclinat către fotbal, fetele, Rebecca şi Sarah, ce părere au despre această lume?
Sarah este cea mai bună în baschet de la ING Academy America pe categoria sa de vârstă şi joacă în echipa naţională a României, Rebecca a intrat la o facultate de fashion-business, Luca este campionul Germaniei la ciclism, iar cel mic este foarte bun la fotbal. Ei ştiu că trebuie să ajungă numărul 1 şi că trebuie să muncească acum pentru a culege roadele mai târziu. Pentru mine nu există decât locul 1 şi îmi cresc copiii în acelaşi spirit în care tatăl meu m-a crescut pe mine.
Eşti o mama strictă şi severă, să înţeleg.
Da, când vine vorba despre aceste aspecte, da. Îi învăţ să-şi proiecteze viitorul şi să vadă în perspectivă. Le spun mereu că este foarte greu să ajungi în top, dar este şi mai greu să te menţii. Eu tind spre perfecţiune şi îmi doresc acelaşi lucru şi de la ei. În rest, eu sunt cea mai bună prietenă a lor şi le ofer absolut tot ce-şi doresc.
Eşti omul care ştie ce vrea de la viaţă şi care păşeşte cu încredere în necunoscut. Ţi-a fost teamă vreodată de noutate? Calculezi înainte de a te avânta într-o nouă experienţă?
Sunt foarte impulsivă, dar, recunosc, că am avut şi noroc în viaţă. Tot tatăl meu a fost cel care m-a îndrumat. Mi-a spus să cred în mine şi în Dumnezeu, dar mai mult în mine. Şi aşa am făcut. Am crezut în mine şi am preferat să mă lovesc singură de zid, dar să învăţ o lecţie, decât să nu o învăţ deloc. Pentru mine nu a existat şi nu există „nu pot”.
Crezi în destin?
Da, cred! Dar cred şi că, fiind foarte perseverentă şi calculându-mi fiecare pas, îmi ajut destinul. Eu, de exemplu, nu dorm mai mult de 4 ore pe noapte, nu-mi place să dorm, şi atunci, noaptea, îmi fac planul pentru anul viitor. În plus, sunt o persoană foarte optimistă şi am soluţii pentru absolut orice în viaţă.
Se spune despre Săgetători că sunt irascibili şi foarte cheltuitori.
Sunt foarte realistă şi ştiu că este cumplit să trăieşti alături de mine pentru că mă enervez repede, dar îmi trece la fel de repede. Familia deja s-a obişnuit cu mine şi câteodată mă lasă să mă cert singură până mă calmez. Şi, da, sunt cea mai cheltuitoare. Încă de mică îmi luam singură bani din geanta mamei şi îmi scoteam prietenii în oraş. Nu îi cheltuiam pentru mine, eram mult mai fericită să-i împart cu ceilalţi şi să-i văd pe ei bucuroşi.
Dacă ai fi trăit acum 2000 de ani, cu ce crezi că te-ai fi ocupat?
Sigur aş fi fost şef, aş fi condus ceva sau pe cineva. Eu m-am născut să fiu învingătoare, să fiu lider. Încă de mică, atunci când mă jucăm, îmi atribuiam doar roluri de conducere. Cred că dacă nu ai asta în sânge, nici nu poţi răzbi mai departe.
Ce o face pe Anamaria Prodan să plângă?
Sunt foarte sensibilă şi dacă par altfel este datorită unei măşti pe care o afișez. Empatizez foarte mult cu cei din jurul meu. Sunt omul care ia asupra sa problemele celorlalţi şi le rezolvă. Nu suport să văd suferinţa altora, vreau să ajut şi să schimb lumea în bine, atât cât pot.
Ce planuri de viitor ai, profesional şi personal?
La mine, profesional şi personal, înseamnă acelaşi lucru. Eu vreau să fiu numărul 1, să mă menţin pe această poziţie şi atât. Şi mi-aş mai dori un copil, pentru că Bebe a crescut şi am nevoie să o iau de la capăt, cu aceaşi energie. Copiii sunt, de fapt, cea mai mare avere a mea. Profesional, mi-aş dori să cresc business-ul în care sunt implicată alături de Diana Lucan, My CliniQ, un concept unic în România cu servicii complete de înfrumuseţare.
Interviu realizat de: Alexandra Manolescu