Brighite Nastase

Brigitte Năstase: „Succesul vine din echilibrul interior şi din optimism”
M-a primit cu croissante şi cafea tare. Tocmai ce se întorsese de la Milano, unde a încheiat nişte contracte importante, şi se grăbea să plece la Timişoara să rezolve alte business-uri. Aşa este ea, tot timpul pe fugă, tot timpul pregătită să rezolve situaţii, cu soluţiile la îndemână şi argumentele pe masă. Este mai mult decât o femeie frumoasă, este o femeie puternică, o adevărată luptătoare, cum rar ţi-e dat să întâlneşti, este o femeie care ştie să pună punctul pe „i” în orice aspect al vieţii sale şi care nu se lasă doborâtă de obstacole sau greutăţi. Am vrut să facem un interviu şi am plecat cu o poveste de viaţă în care lacrimile, emoţiile şi zâmbetele au creat decorul. Este povestea lui Brigitte Năstase, un om care, dincolo de perseverenţă, de calităţi şi rezultate măreţe, ştie că se află credinţa în Dumnezeu.
Povesteşte-ne despre traiectoria ta profesională. Ai intrat în lumea afacerilor la doar 25 de ani, cât erai de pregătită pentru ceea ce avea să urmeze?
Încă de la 19 ani, atunci când l-am cunoscut pe primul meu soţ, lucram în Bucureşti ca manechin la Zina Dumitrescu, însă, m-am întors la Timişoara să-mi continui facultatea şi, în acelaşi timp, mi-am deschis aici o agenţie de manechine. Acesta a fost primul meu business şi, ulterior, când aveam 25 de ani, a trebuit să preiau afacerile soţului meu care, în urma unui infarct, a decedat. Am moştenit două cluburi, un restaurant şi un hotel aflat în construcţie, însă nu cunoşteam domeniul şi totul a fost absolut nou pentru mine. Între timp pusesem bazele unui salon de înfrumuseţare. Mi-a fost foarte greu la început. Apoi, am învăţat din greşeli, dar toată experienţa acumulată în Timişoara m-a ajutat să mă dezvolt, ulterior, în Bucureşti. Acum 7 ani, în urma divorţului de cel de-al doilea soţ, am închiriat toate spaţiile de acolo şi am pornit pe un nou drum în Capitală, alături de actualul meu soţ, Ilie Năstase. M-am implicat activ în afacerile sale, am luptat alături de el şi de idealurile sale şi am reuşit să rezolvăm cazul terenului de tenis de 6 ha, caz aflat în proces de 13 ani. Atunci am pus bazele unei firme de logistică, firmă din care îmi vin majoritatea veniturilor în prezent, şi, ulterior, am dezvoltat şi o firmă de construcţii, pentru că trebuia să construim pe acel teren şi, financiar, nu ne permiteam să angajăm din exterior. Am refăcut infrastructura total, am creat opt terenuri de tenis pentru adulţi, şase pentru copii şi un teren de fotbal, cu tot ce este necesar. Este vorba de Academia de Tenis Ilie Năstase. M-am implicat enorm în acest proiect, am stat pe şantier la modul propriu, am luat parte la măsurători, la achiziţii, la absolut tot, reuşind să dezvolt baza sportivă la jumătate din preţul pe care l-aş fi plătit dacă angajam o altă firmă. În acea perioadă mi-am dezvoltat un nou business, un vis de-al meu pe care îmi doream să-l fac real, şi am construit un loc de joacă şi de petreceri pentru copii, Magic Castle. De curând mi-am deschis un magazin de haine multi brand şi am încercat să valorific relaţiile pe care Ilie le are cu designeri şi creatori de modă din Italia. Astfel, în „The Store Multibrand” se pot găsi branduri de renume la preţuri accesibile: Prada, Ermanno Scervino, Moncler, Philipp Plei, Roberto Cavalli şi, mai nou, se va găsi şi Dsquared, şi două branduri pe care Ilie mi-a sugerat să le aduc în România: Abercrombie & Fitch şi Hollister.
Ce aduce nou acest business în peisajul fashion autohton?
În primul rând preţul şi, în al doilea rând, exclusivitatea anumitor branduri: Dsquared, Abercrombie & Fitch, Hollister, Moncler şi Prada se găsesc doar în magazinul meu. Faptul că „The Store Multibrand” se află în mall-ul Promenada înseamnă că mi-am dorit să se adreseze oricui şi banii pe care i-aş fi plătit pe o chirie într-un spaţiu luxos să se întoarcă în haine. De aceea, preţurile mele sunt cu mult sub preţurile cu care poţi cumpăra aceleaşi haine de la noi din ţară sau din afară, şi, când zic asta, mă refer la reduceri de la 30% la 50%. Doresc să punctez că magazinul nu este un outlet şi că preţurile sunt fără concurenţă în România.
Ai dezvoltat cu succes business-uri în domenii total diferite. Care simţi că te-a atras cel mai mult şi de ce?
Cu siguranţă, administrarea cluburilor a fost domeniul care m-a atras şi mi-a plăcut cel mai mult. Au fost 9 ani în care m-am ocupat strict de această latură. Însă, este obositor, concurenţa este foarte mare şi riscurile sunt pe măsură. În plus, faptul că în urmă cu 7 ani am trecut la religia penticostală şi nu îmi mai doresc să vând alcool, mă îndepărtează automat de acest domeniu.
Este remarcabilă fineţea ta pentru lumea business-ului. Abilităţile de a dezvolta şi a conduce sunt native sau le-ai deprins pe parcurs?
Le-am învăţat pe parcurs. Am avut perioade bune şi perioade grele, urcuşuri şi coborâşuri, dar cu credinţă în Dumnezeu am reuşit să le depăşesc pe toate. Am învăţat din propriile mele greşeli ceea ce nimeni nu m-ar fi putut învăţa vreodată. Mi-am dorit să fiu independentă financiar dintotdeauna şi cred că asta m-a motivat.
Care consideri că a fost cea mai mare realizare pe parte profesională de până acum?
Cea mai mare realizare a mea a fost faptul că, luând-o de la zero într-un moment în care pierdusem enorm de mulţi bani, am reuşit să-mi descopăr adevărata valoare. Mai mult de atât, am învăţat să comunic cu oamenii şi să gestionez o situaţie de criză. În ziua de astăzi ştiu să interpretez întocmai un contract şi nu mai am nevoie de un avocat pentru a face asta. De asemenea, nu mai lucrez cu administratori şi mi-am creat propriile mele structuri de conducere, astfel încât să pot monitoriza totul în jurul meu. Nu am business-uri foarte mari, dar mă implic total în dezvoltarea lor.
Cum ai depăşit o dezamăgire profesională? Cum ai reacţionat când un proiect nu ţi-a adus rezultatele dorite?
Îmi amintesc de perioada grea în care mi-a luat foc restaurantul din Timişoara şi bugetul nu-mi permitea să-l închid şi să-l renovez. Atunci a fost un moment de răscruce în viaţa mea, însă, am decis să ne unim şi să-l renovăm noi, angajaţii. Am înţeles atunci că, dacă-ţi doreşti cu adevărat, poţi face lucruri măreţe și cu resurse puţine, am înţeles că angajaţii mei sunt, de fapt, familia mea şi că motivarea este cheia reuşitei. Am găsit puterea şi ajutorul în mine. Mi-am descoperit abilităţi noi de organizare şi de administrare a bugetului şi, iată că astăzi pun în practică tot ce am învăţat atunci.
Cine este modelul tău în viaţă şi de ce? Care sunt aspectele care te ghidează şi te motivează în prezent?
Nu am un model profesional, însă am citit foarte mult şi mi-am luat notiţele din cărţi. De exemplu, cărţile lui Stephen Covey au fost un model inspiraţional pentru mine, însă, cum spuneam, cel mai mult am învăţat din practică. Sunt motivată de cei doi copii ai mei, dar şi de faptul că sunt singură în Bucureşti şi trebuie să răzbesc aici. Sunt obligată să fiu învingătoare.
Ai un motto care te ghidează în viaţă?
Citind zilnic Biblia, am învăţat să nu mai acord încredere oamenilor şi să mă încred doar în Dumnezeu. În fiecare moment de cumpănă îngenunchez şi mă rog, atât pentru mine cât şi pentru Ilie, şi am observat că puterea rugăciunii este foarte mare. Pot să spun că cel mai mare ajutor primit în viaţă a fost de la Dumnezeu. Dacă El îmi îngăduie să încep ceva, tot el îmi va da soluţia şi puterea să răzbesc. Nu ştiu dacă este un motto neapărat, însă asta mă defineşte.
Care consideri că sunt atuurile unei femei de afaceri?
Faptul că sunt femeie, pentru mine cel puţin, a fost mai dificil să răzbesc în afaceri decât dacă aş fi fost bărbat. Eu nu privesc situaţia ca pe o frustrare, ci ca pe o motivare în plus. Bărbaţii nu obişnuiesc să ia în serios o femeie şi, din păcate, am observat că acest aspect se întâmplă doar în România şi nu și în alte ţări. Consider că femeile trebuie să fie mai convingătoare şi mai impunătoare pentru a ajunge la rezultatul dorit. Eu sunt genul de femeie pe care, dacă o dai afară pe uşa, intră pe gaura cheii şi aşa consider că trebuie să fie o femeie de afaceri, să ducă la bun sfârşit tot ceea ce-şi propune.
Ce câştigă sau ce pierde o femeie care se implică activ în afacerea pe care o deţine?
Iniţial renunţam la mine şi la timpul petrecut alături de cei dragi în favoarea business-ului, însă, cu timpul, am realizat că este o mare greşeală. Tot ceea ce ai azi poţi pierde într-o clipă şi, chiar dacă poţi clădi la loc, timpul rămâne pierdut. Trebuie să ne bucurăm sufletul înainte de orice. Timpul trebuie gestionat astfel încât să te implici 100% în proiectul tău şi tot pe atât în familie. Este important ca ceea ce munceşti să-ţi placă, să munceşti cu sufletul, şi să nu o faci doar pentru că trebuie. Acele opt ore pe zi în care mergi la lucru trebuie să fie trăite cu plăcere şi să nu devină o corvoadă. Consider că succesul vine din echilibrul interior şi din optimism.
Cum îţi petreci timpul liber? Ce te linişteşte şi te face fericită?
Îmi place să călătoresc şi mă relaxează masajul şi cititul. De exemplu, acest business nou, magazinul de haine, îmi permite să fac exact ceea ce-mi place: să călătoresc. Încerc să îmi acord zilnic timp pentru mine şi să fac ceea ce mă bucură şi mă împlineşte sufleteşte.
Care este următorul obiectiv profesional pe care ţi l-ai propus?
Îmi doresc ca din toamnă să deschid o sală de evenimente, un proiect diferit de tot ceea ce există în momentul de faţă în Capitală.
Privind retrospectiv, dacă ai putea să dai timpul înapoi, ce anume ai schimba în viaţa ta?
Nu mi-aş dori să schimb nimic, cu toate că am greşit de multe ori, însă consider că aşa am învăţat şi am ajuns să fiu ceea ce sunt astăzi. Chiar dacă am trăit lucruri foarte dureroase în viaţa mea, toate au făcut parte din maturizarea mea. Ştiu că mai am multe de învăţat, dar sper să nu le mai învăţ din încercări atât de dure.
Ce sfaturi i-ai oferi unei femei aflate la început de drum într-o afacere personală?
O femeie trebuie să fie independentă şi să facă tot ce-i stă în putinţă să fie astfel, să nu stea în umbra bărbatului. Sfatul meu este să nu renunţe oricât de greu ar părea, să aibă încredere în ele şi să aibă încredere că vor reuşi să atingă succesul. Eu felicit şi respect femeile care fac asta.
Interviu realizat de Alexandra Manolescu